CURS AN IV 3

Extras din Regulamentul de procedură al instanţelor

disciplinare şi de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române

Capitolul al II-lea

Abateri şi delicte disciplinare

A.Abateri

            Art.2 – Sunt considerate abateri disciplinare şi sancţionate ca atare:

            a. Neglijenţa sau neascultarea întru îndeplinirea datoriilor bise-riceşti;

            b. Căutarea de certuri şi provocare de neînţelegeri în sânul Bi-sericii sau impunerea cu sila a plăţii serviciilor religioase;

            c.  Executarea înainte de a fi dobândit aprobarea organelor su-perioare a acelor hotărâri ce trebuie să fie în prealabil aprobate de au-torităţile superioare;

            d.  Săvârşirea celor sfinte într-o altă parohie sau biserică, fără aprobarea Chiriarhului sau fără consimţământul preotului locului;

            e.  Părăsirea parohiei, fie ca locuinţă, fie ca serviciu, şederea mai multă vreme afară din parohie, fără voia şi fără ştirea Episcopului respectiv.

            De asemenea, se consideră abateri disciplinare şi faptele cons-tatate şi sancţionate de autorităţile judecătoreşti, ele putând fi sancţio-nate şi pe cale bisericească, cum ar fi:

            a. Incorectitudini săvârşite în afaceri oficiale;

            b. Faptele mai puţin grave, săvârşite contra ordinii şi bunei cu-viinţe.

B. Delicte

            Art.3 – Sunt considerate ca delicte disciplinare şi sancţionate ca atare:

            a.  Săvârşirea cu de la sine putere a lucrărilor sfinte de un preot sau diacon, suspendat sau depus legal;

            b.  Părăsirea cu de la sine putere a locului său de serviciu şi în-deplinirea serviciilor preoţeşti în altă parohie, fără ştirea şi consimţă-mântul autorităţii bisericeşti competente;

            c. Neglijarea ritualului prescis la săvârşirea lucrărilor sfinte;

                  d. Violarea secretului mărturisirii;

            e. Îndeletnicirea cu afaceri potrivinice chemării preoţeşti;

            f. Sperjurul;

            g. Sacrilegiul sau ierosilia;

            h. Blasfemia;

            i. Calomnierea şi acuzarea neîntemeiată de fapte necinstite fa-ţă de orice cleric, faţă de căpeteniile şi superiorii Bisericii, precum şi faţă de corporaţiile, instituţiile şi organele bisericeşti;

            k.  Adulterul;

                  l.   Curvia;

            m. Beţia;

            n.  Jocul de noroc;

                  o.  Apostasia;

            p.  Erezia;

q.      Schisma;

r.       Simonia;

            s.  Neglijarea, neîndeplinirea sau îndeplinirea cu rea credinţă a îndatoririlor impuse de Statutul de organizare şi de Regulamentele lui de aplicare, cum şi de toate ordinele şi dispoziţiile autorităţilor bise-riceşti;

            t. Administrarea incorectă a bunurilor bisericeşti, însuşirea sau întrebuinţarea lor în alte scopuri.

De asemenea, se consideră delicte disciplinare şi faptele cons-tatate şi pedepsite de către instanţele judecătoreşti, fapte urmărind a fi sancţionate şi pe cale bisericească, luându-se ca temei procedura şi sentinţele aplicate. Asemenea delicte sunt:

ţ.   Furtul;

u.  Camăta;

v.   Bătaia;

w.  Omorul;

x.  Condamnarea definitivă de către instanţele judecătoreşti din România pentru orice alte crime şi delicte.^[1]

            Pentru sancţionarea şi pe cale bisericească a faptelor prevăzute de art.33 din Decretul nr.177/1948, cei în cauză (preoţi, diaconi, cân-tăreţi, călugări etc.), vor fi anchetaţi de o comisie compusă din delega-ţi ai Patriarhiei şi ai Eparhiei respective, asistaţi de un delegat al Mi-nisterului Cultelor. Dosarul anchetei va fi înaintat Chiriarhului res-pectiv pentru sancţionare sau trimiterea în judecată.

Pedepsele şi aplicarea lor

            Art.4 – Chiriarhul şi instanţele de judecată bisericească aplică persoanelor supuse judecăţii, după gravitatea cazului, în conformitate cu dispoziţiile canonice şi ale prezentului Regulament, următoarele pedepse:

A. Pedepse vremelnice

                        a. Avertismentul sau dojana duhovnicească;

                        b. Pierderea oficiului de paroh pe timp limitat sau definitiv, când are preot coslujitor;

                        c. Oprirea de la a săvârşi anumite lucrări sfinte;

                        d. Oprirea totală de la săvârşirea lucrărilor sfinte pe un anumit timp;

                        e. Canonisirea la sfintele mânăstiri sau la catedrala episcopală, până la o lună de fiecare dată, cu obligaţia de a lua parte activă la toate actele religioase;

                        f. Transferarea.

B. Pedepse definitive

                        a. Degradarea definitivă a vinovatului din rangurile bisericeşti şi onorifice ce posedă;

                        b. Pierderea pentru totdeauna a dreptului de a fi ridicat la un grad ierarhic superior sau administrativ;

                        c. Depunerea sau pierderea dreptului pentru totdeauna de a săvârşi vreo lucrare sacră, fără pierderea calităţii de preot, cu putinţa de a fi întrebuinţat în administraţia bisericească;

                        d. Caterisirea;

                        e. Destituirea (pentru cântăreţi şi paracliseri);

                        f. Excluderea din monahism (pentru monahi şi monahii).

Despre abateri, delicte şi pedepsirea lor

            Art.5 – Apostasia este lepădarea credinţei depline a Bisericii Ortodoxe şi îmbrăţişarea unei confesiuni religioase neortodoxe, sau altei religii.

            Pentru clerici, vina aceasta se pedepseşte cu caterisirea.

            Art.6 – Dacă lepădarea de credinţă s-a făcut sub silă fizică, iar clericul a arătat pocăinţă adâncă, se va opri pentru totdeauna de la să-vârşirea lucrărilor sfinte, însă îşi va păstra demnitatea de cleric.

            Art.7 – Vina de apostasie se constată fie din mărturisirea pu-blică, fie din mărturisirea privată, făcută de cel lepădat de credinţă, prin viu grai sau în scris.

            Art.8 – Ateismul se constată şi se pedepseşte ca apostasia.

            Art.9 – Erezia sau respingerea intenţionată şi îndărătnică a unei dogme fixată de Biserică, sau îmbrăţişarea unei dogme eretice reprobată de Biserică.

            Art.10 – Vina de erezie se constată în acelaşi mod ca şi cea de apostasie.

            Art.11 – Dacă vreun cleric se face vinovat de erezie, pentru prima dată va fi chemat şi sfătuit de către Chiriarh asupra greşelii în care a căzut.

            Dacă cel învinuit va recunoaşte greşeala şi se va căi, arătând că a căzut în erezie fără ştiinţă şi fără intenţie, va fi iertat, dându-i-se un canon de pocăinţă, după chibzuinţa Chiriarhului.

            Dacă cel învinuit însă, nu va recunoaşte greşeala, ci va persista în erezie, se va pedepsi direct de către Chiriarh, pentru prima dată cu oprirea de la săvârşirea celor sfinte şi trimiterea lui spre pocăinţă la catedrala episcopală sau la o mânăstire, pe timp de una lună, până la trei luni.

            Dacă  cel învinovăţit va arăta pocăinţă, după trecerea timpului de mai sus, va fi iertat, însă va fi mutat direct de către Chiriarh într-o altă parohie, departe de locul unde a funcţionat.

            Dacă, însă, nu va arăta pocăinţă şi va persista în erezie, va fi deferit Consistoriului Eparhial, spre a fi sancţionat, potrivit dispoziţi-ilor canonice legale.

            Art.12 – Schisma este despărţirea de Biserică, pentru înţele-geri deosebite a unor norme de disciplină, morală şi cult ale învăţăturii Bisericii sau a unor anumite chestiuni uşor de împăcat.

            Art.13 – De asemenea, se consideră tot schismă şi nesupu-nerea şi refuzul de a asculta autoritatea bisericească legală, după ce i s-a atras atenţia şi a fost chemat la ordine, cu formă scrisă, prin adu-cerea la cunoştinţă sub luare de dovadă.

            Art.14 – Dacă unul dintre cei ce se numără în cler, cu de la sine voie, ar introduce schimbări şi inovaţii în cultul şi ritualul bise-ricesc, şi dacă va recunoaşte că faptul a provenit din neştiinţă sau greşeală, pentru întâia dată se va dojeni aspru.

            Dacă, a doua oară, va cădea în aceeaşi greşeală, se va pedepsi direct de Chiriarh, cu oprirea de la săvârşirea celor sfinte şi cu trimi-terea lui spre pocăinţă la catedrala episcopală sau la o mânăstire, pe timp de 1 – 3 luni de zile.

            Dacă vinovatul, şi după aceasta persistă în rătăcire, va fi deferit Consistoriului Eparhial, spre a fi sancţionat, potrivit dispoziţiilor cano-nice şi legale.

            Art.15 – Neascultarea de autorităţi se consideră, când o per-soană din cele amintite la art.1 din acest Regulament, ar refuza execu-tarea ordinelor primite, sau ar refuza supunere şi ascultare autorităţilor superioare bisericeşti, sau prin cuvinte şi scrieri, sau în alt mod ar batjocori pe Chiriarh sau actele de autoritate şi cele îndeplinite de autorităţile bisericeşti.

            Art.16 – Neascultarea de autorităţi, după gravitatea faptului şi conduita până la darea hotărârii, a vinovatului, se pedepseşte cu pe-deapsa dojanei până la pedeapsa depunerii şi caterisirii.

            Art.17 – Săvârşirea cu de la sine putere a lucrărilor sfinte, de un cleric oprit de către Chiriarhul respectiv, se va pedepsi cu trans-ferare, până la caterisire.

Art.18 – Nici un preot sau diacon nu poate săvârşi cele sfinte, într-o altă parohie, decât în aceea în care este legal aşezat, fără încu-viinţarea canonică şi legală a celor în drept.

Dacă un preot sau diacon a săvârşit cele sfinte într-o parohie străină, fără învoirea parohului respectiv se va pedepsi cu minimum pedeapsa dojanei şi maximum pedeapsa trans-ferării.

Art.19 – Nici un Episcop nu poate primi un cleric dintr-o Eparhie străină fără carte canonică, eliberată, de Episcopul Eparhiei din care a plecat.

În cartea canonică se va arăta precis purtarea de până atunci a solicitatorului. Lipsa acestei precizări face fără efect cartea canonică.

Liberarea cărţii canonice produce vacantarea postului avut.

Dacă un preot sau diacon ar săvârşi cele sfinte în altă Eparhie, fără învoirea Chiriarhului, se va considera ca neascultare de autorităţi şi se va pedepsi ca atare.

Art.20 – Nu se va putea elibera carte canonică unui cleric, tri-mis în judecata instanţelor judecătoreşti, până ce cauza pentru care a fost trimis nu s-a stins printr-o hotărâre rămasă definitivă.

Nerespectarea acestei dispoziţiuni atrage după sine nulitatea cărţii canonice şi a tuturor actelor ce vor decurge din această carte ca-nonică.

Art.21 – Monahilor nu se eliberează carte canonică. Trecerea lor dintr-o mânăstire în alta, în cuprinsul aceleiaşi Eparhii, sau între două Eparhii deosebite, se face pe cale de corespondenţă oficială între Chiriarhii respectivi.

Art.22 – Administrarea Sfintelor Taine (a Mărturisirii, cum şi Sfintei Împărtăşanii), în caz de boală, într-o parohie străină, nu se poa-te imputa clericului ce a săvârşit-o.

Art.23 – Preotul care ar pretinde sau ar impune cu silă plată pentru orice slujbă religioasă, va fi pedepsit cu pedeapsa canonisirii la mânăstire sau la Episcopie, până la o lună.

Art.24 – Săvârşirea serviciului divin într-un paraclis particu-lar, fără ştirea şi consimţământul Episcopului, se va considera ca neas-cultare de autorităţi şi se va pedepsi ca atare.

Art.25 – Dacă vreun cleric ar primi vreo însărcinare biseri-cească de orice natură, fără ştirea şi consimţământul autorităţii bise-riceşti competente, se va considera şi pedepsi ca neascultare de auto-rităţi.

Art.26 – Dacă vreunul din cei supuşi jurisdicţiei bisericeşti ar părăsi parohia şi ar şedea mai multă vreme afară din parohie, fără voia şi ştirea Episcopului respectiv, după 30 de zile de lipsă, parohia sau postul va fi declarat vacant şi se va completa, cu forme legale, după ce mai întâi cel în cauză va fi chemat la post, cu formă scrisă, sub luare de dovadă, sau în caz că nu se ştie unde este cel plecat, după ce va fi expirat un termen de 30 de zile de la publicarea postului vacant.

În acest caz, decizia de destituire se dă direct de către Chiriarh, fără a se mai trimite în judecata Consistoriului.

Art.27 – Neglijarea ritualului prescris, în săvârşirea celor sfin-te, cum şi neglijarea şi neîmplinirea datoriei de a predica în biserică, precum şi neglijarea tuturor îndatoririlor sale oficiale rânduite de auto-rităţile competente, se vor considera şi pedepsi cu pedeapsă până la transferare.

Art.28 – Violarea secretului mărturisirii se pedepseşte cu de-punerea.

Art.29 – Dacă vreunul dintre cei supuşi judecăţii bisericeşti va fi condamnat definitiv de instanţele penale pentru vreo crimă, sau pentru vreunul din delictele următoare: fals, furt, înşelăciune, abuz de încredere, mărturie mincinoasă, adulter, delapidare de bani publici, luare de mită, spargere de sigiliu, cei în cauză vor fi traduşi, din oficiu, în judecata bisericească, pentru aplicarea sancţiunilor disciplinare, după gravitatea sancţiunii penale, aplicate cu observarea sfintelor ca-noane şi a următoarelor norme, întrucât hotărârea de condamnare nu dispune suspendarea sau pierderea drepturilor civile.

Dacă cel în cauză a fost condamnat la amendă sau închisoare corecţională pe un anumit termen, i se va aplica oprirea de la cele sfin-te, pe un termen echivalent cu cel al sancţiunii civile sau penale.

Dacă cel în cauză a fost condamnat pentru crimă, la închisoare corecţională, temniţă grea sau muncă silnică, pe un termen mai mare de un an, i se va aplica una din pedepsele prevăzute la art.4, par.B, după gravitatea cazului.

Art.30 – Fără a atinge îndatorirea preoţilor de a conlucra şi la promovarea stării materiale a poporului, prin muncă cinstită şi la orga-nizarea vieţii lui economice, le este oprit preoţilor şi diaconilor de a se îndeletnici cu afaceri incompatibile cu chemarea lor şi care i-ar împie-dica de la împlinirea cu succes a îndatoririlor misiunii lor. Astfel, ei nu pot exercita nici un fel de comerţ, nici pe numele lor, nici pe numele soţiei sau prin persoane interpuse; nu pot participa în societăţi comer-ciale, în locurile care implică responsabilitatea personală, cum ar fi de exemplu: administratori-delegaţi, directori sau casieri.

Când este vorba de funcţii civile, clericul în cauză va anunţa Chiriarhul, pentru aranjarea situaţiei sale canonice în cler.

Contravenienţii la acest articol se pedepsesc cu pedeapsa vinei neascultării de autorităţi, după gravitatea faptului.

Art.31 – Preoţii şi diaconii sunt datori a se îmbrăca în tot tim-pul, atât în servicu cât şi în afară de serviciu, în costumul preoţesc pre-văzut de Sfintele Canoane şi Regulamentul Sfântului Sinod.

În cazuri determinate, cum ar fi de exemplu, călătoria în străi-nătate sau o însărcinare oarecare, ori în alte împrejurări de forţă majo-ră, Episcopul poate da dispensă.

Art.32 – Dacă un preot sau diacon leapădă costumul preoţesc, pentru prima dată i se vor aplica pedepsele prevăzute la art.4, par.A, lit.a şi b. În caz de recidivă, va fi oprit de la slujirea celor sfinte pe timp de o lună, şi tot astfel va fi pedepsit până la îndreptare sau se va depune.

Art.33 – Clericul care prin cuvinte necuviincioase sau fapte, a arătat lipsă de respect faţă de casa lui Dumnezeu şi de obiectele sfinte, pentru prima dată se pedepseşte cu dojană severă, care să-i amintească frica lui Dumnezeu şi sfinţenia locului şi importanţa chemării sale, sau oprirea de la săvîrşirea lucrărilor sfinte pe 1 – 15 zile şi canon de po-căinţă, după natura greşelii.

De va cădea pentru a doua oară în aceeaşi greşeală, să fie pe-depsit cu suspendarea pe termen de 1 – 3 luni şi canon de pocăinţă la Episcopie sau mânăstire, pentru instruire sau îndreptare. Dacă se va vădi şi a treia oară, să se depună.

Art.34 – Înalta trădare, conjuraţia contra autorităţilor canonice şi sperjurul, se pedepsesc potrivit Sfintelor Canoane şi în legătură cu pedeapsa dată de instanţele civile.

Art.35 – Furtul, camăta, bătaia şi omorul se vor pedepsi cu pedepsele prevăzute de Sfintele Canoane. Omorul săvârşit de un cle-ric, chiar din greşeală sau în legitimă apărare, atrage după sine oprirea pentru totdeauna de la slujirea Sfintei Liturghii, rămânând numai cu drepturile şi cinstea demnităţii de cleric şi putând îndeplini celelalte ierurgii, afară de Sfintele Taine.

În afară de cazurile prevăzute de acest articol, omorul săvârşit de un cleric se pedepseşte cu caterisirea.

Art.36 – Clericul care a bătut pe cineva cu mâna, cu băţul sau altceva, se pedepseşte cu pedeapsa de la dojană până la caterisire.

Art.37 – Clericii dovediţi că au călcat castitatea sau sfinţenia căsătoriei, căzând în adulter, nu mai pot rămâne în cler, ci se depun.

Art.38 – Preoţii şi diaconii văduvi, care se recăsătoresc, se pe-depsesc, potrivit Sfintelor Canoane.

Iar cei care divorţează de soţiile lor, în afară de motivul de adulter, dovedit la ancheta rânduită de Chiriarh, se opresc de către Chiriarhul respectiv de la săvârşirea tuturor serviciilor religioase, până când îşi refac căminul. În cazul când stăruie în despărţire, sunt deferiţi Consistoriului Eparhial pentru a fi sancţionaţi cu depunerea din treap-tă.

Soţia, care s-a dovedit vinovată, la despărţirea de preot sau dia-con, de învinuiri prevăzute de Sfintele Canoane, se va pedepsi de Chi-riarh, la propunerea Consistoriului Eparhial, cu pedeapsă de la dojană până la afurisenie.

Art.39 – Clericii dovediţi în patima beţiei, se pedepsesc prima dată cu canonul la mânăstire, pe timp de 3 luni, cu oprirea sau fără oprirea de la săvârşirea celor sfinte, pe timp determinat; iar a doua oară se suspendă din post până la po-căinţă şi îndreptare.

În cazul prevăzut de acest articol, pedeapsa se aplică direct de către Episcopul respectiv, în urma constatării faptului pe bază de an-chetă. În caz de neîndreptare, se va depune.

Art.40 – Clericul care în biserică sau în afară de biserică a îndrăznit să săvârşească, beat, vreo slujbă religioasă, pentru prima oară se suspendă din post, cu oprirea de a săvârşi cele sfinte, până la pocăinţa sinceră şi curăţirea conştiinţei în faţa duhovnicului.

Art.41 – Preotul sau diaconul care, beat, sau după ce a mâncat şi băut ceva, sau a fumat, a îndrăznit să săvârşească Sfânta Liturghie, se pedepseşte cu caterisirea şi se trece în rândul mirenilor.