Curs an III 4

5 GLOSAR CANONIC

Acolut  - Persoană care ajută la slujirea în altar.  În Biserica veche, acoliţii aveau binecuvântarea de a purta Sfânta împărtăşanie în adunările ne euharistice, şi la persoanele care nu puteau să se participe la Sfânta Liturghie.

Acrivie- acest termen exprimă exactitudinea riguroasă a lucrurilor. În domeniul Tradiţiei canonice a Bisericii are sensul de adoptare exactă a prevederilor canonice şi a normelor bisericeşti în practica pastorală a vieţii bisericeşti.

Autocefalie- desemnează dreptul acordat unei Biserici a unei regiuni precise de a desemna canonic, de a alege, de a hirotoni şi a judeca prin propriile sale mijloace  promatul său. Termenul mai defineşte o jurisdicţie ecleziastică administrativă . Autocefalia este un sistem. O biserică autocefală este condusă de Sfântul Sinod, cea mai înaltă autoritate, care are ca şi întâistătător un Patriarh sau Arhiepiscop(cazul Bisericii din Grecia). O biserică autocefală tebuie să marturisească aceeaşi credinţă ortodoxă, să păstreze tradiţia liturgică şi canonică cu toate bisericile autocefale. Aceasta arată că unitatea Bisericii este concepută ca şi o comuniune a Bisericilor locale. Bisericile autocefale nu pot fi considerate ca fiind biserici independente. Bisericile autocefale se află într-o stare de interdependenţă, cu o deplină autonomie de manifestare, în cadrul comuniunii dogmatice, liturgice şi canonice.

Autonomia- O biserică autonomă este o biserică dintr-un anumit teritoriu, care se administrează după norme proprii, dar care face parte dintr-o Biserică autocefală. Normele Bisericii autonome trebuie să fie aprobate de către Biserica autocefală respectivă. Întâistătătorul Bisericii autonome este ales de Biserica respectivă conform propriilor norme de organizare, dar alegerea trebuie să fie confirmată de către Biserica autocefală.

Canon- termenul provine de la grecesul kanon- riglă pentru trasarea liniei drepte.  Termenul a calificat întâi cărţile canonice ale Sfintei Scripturi.

              Începând cu secolele 3-4, Sinoadele Bisericii au transpus în norme specifice practicile bisericeşti şi structurile bisericeşti. Canoanele sunt sentinţe formulate de către autoritatea bisericească, în general sinodală, cu o orientare eshatologică şi cu un scop ontologic soteriologic. Normele canonice se disting ca şi categorie de legile civile. Canoanele au un fundament teologic, un conţinut ontologic şi un scop pastoral.

              Termenul mai desemnează şi o formă particulară de a textului de cult, alcătuită în general din 9 imne. Fiecare canon are un anumit subiect. 

Comunitate monastică- comunitatea celor care trăiesc în Mănăstire.

Hirotesie- Heirotesia înseamnă punerea mâinilor. În practica bisericească hirotonia se săvârşeşte prin punerea mâinilor. Termenul de hirotesire este folosit pentru a desemna consacrările în clerul inferior, şi rugăciunile de instituire în treptele slujirii bisericeşti care au loc în faţa iconostasului.

Hirotonia- Noţiunea iniţială antică a termenuli însemna întinderea mâinilor, a vota cu mâna întinsă, a numi, a alege printr-un vot cu mâna întinsă de către popor. Prin extensie hirotonitul era considerat cel ales  prin votul poporului. În limbajul bisericesc actual, hirotonia înseamnă sfinţirea unei persoane alese pentru slujirea cleruli, în cele trei trepte: diacon, preot şi episcop. Astfel că Hirotonirea este compusă dintr-o hirononire propriu-zisă, epicleză, rugăciune cu mâinile întinse şi o hirotesire, adică punere a mâinilor. Hirotonile se săvârşesc în altar.

Diaspora- (răspândire)noţiunea aceasta a fost folosită pentru a califica diaspora evreiască din afara Palestinei. Acelaşi  termen a desemant diaspora catolică în Elveţia secolului al XIXlea şi în secolul XX în lumea întreagă.

              Azi, din punct de vedere bisericesc, diaspora desemnează comunitatea creştinilor ortodocşi care trăiesc în afara Bisericii lor de origine şi în afara Bisericilor ortodoxe autocefale.

Diptice- O plachetă pliată în două. În limbajul bisericesc ese lista bisericilor autocefale în ordinea lor canonică care indică întietatea onorifică în pomenirea liturgică. Şi în cadrul unei Biserici autocefale putem să avem diptice care să arate ordinea de pomenire liturgică a episcopilor unui sinod.

Egumen- este un titlu dat superiorului unei mânăstiri. În cadrul hirotesiei de igumen, episcopul locului dă acestuia toiagul, semnul autorităţii de păstorire a comunităţii monastice, din împuternicirea episcopului.

Eterodoxie- desemnează o îndepărtare de la creinţa ortodoxă. Nu poate fi vorba de eterooxie dacă nu ar exista ortodoxie. Un eterodox nu face prte din Biserica ortodoxă.

Exarh- Exarhul episcop, este  un delegat, un trimis în fruntea unei provincii bisericeşti din afara teritoriului Bisercii autocefale.

Iconomie- În dreptul bisericesc ortodox, desemnează o practică de discernământ duhovnicesc, după care, datorită circumstanţelor specifice, şi situaţiei pastorale concrete, Biserica acţioează cu o oarecare supleţe. Iconomia şi acrivia  sunt într-o dialectică vitală de adecvare permanentă.

              Iconomia constituie transcendenţa acriviei. În virtutea iconomiei, normele canonice sut folosite în dimensiunea lor eshatologică, pentru fiecare caz şi situaţie în parte. Acest aspect este subliniat de canonul 54 al Sfântuli Vasile cel Mare.

              Iconomia exprimă chenoza Bisericii pentru mântuirea lumii deci dimensiunea eshatologică a vieţii bisericeşti.

Ierarhie- în sens propriu, ierarhia semnifică „ierarhia bisericească”. Termenul este folosit pentru a arăta organizarea clerului în Biserică. Se foloseşte uneori termenul de ierarh pentru episcop, cel acare este în fruntea ierarhiei bisericii locale.

Instituţie- Biserica nu cunoaşte de fapt ca instituţii ecleziale fondate în Noul Testament decât : episcopul, Biserica locală şi Sinodul ca o manifestare a comuniunii bisericilor locale.

Episcopia este instituţia eclezială prin excelenţă. Mitropolia şi Patriarhia sunt structuri care pot dobândi şi ele un caracter instituţional

Mitropolie- ansamblul episcopiilor dintr-o regiune bisericească determinată.

Mitropolitul- arhiepiscopul care se află în fruntea Arhiepiscopiei de reşedinţă a Mitropoliei.

Mânăstirea -ansamblul imobiliar în care trăieşte o comunitate monastică.

Nomocanon- Culegere de legi şi canonane. În aceste colecţii canoanele nu sunt aşezate crnologic ci pe teme.

Patriarhat – Biserică autocefală ce are ca întâistătător un patriarh.

Patriarh- Întâistătătorul unei Biserici autocefale patriarhale

Pentarhie- Structură de organizre a Bisericii începând cu secolul al VI-lea. Pentarhia

Perihoreză- în cadrul Dreptului canonic perihoreza exprimă manifestarea comuniunii Bisericilor autocefale ca o icoană a perihorezei Treimice

Pidalion- Colecţie de canoane, care în varianta românească este o colecţie tematică.

Protos - Primul dintre ierarhi. Termenul acesta se foloseşte pentru desemnarea primului dintre ierarhi în cadrul slujirii liturgice dar şi primul dintre ierarhii unui sinod.

Rasofor- Persoană care îşi manifestă dorinţa de a trăi în conformitate cu principiile vieţii monahale şi care primeşte dreptul de a purta haina monahală, rasa, fără însă să fi depus voturile şonahale.

Stavropighie- Mănăstire aflată în jurisdicţia directă a Patriarhiei, chiar dacă ea se află pe teritoriul canonic al unei alte episcopii sau arhiepiscopii.

Subsidiaritate- Principiu conform căruia autoritatea ierarhic superioară  eparhiei este abilitată să intervină doar după ce au fost epiuizate toate soluţiile la nivel local. Autoritatea ierarhic superioară este abilitată să intervină doar în subsidiar. Conform acestui principiu sinodul mitropolitan sau sinodul patriarhal este abilitat să intervină doar în cazul în care episcopul sau sinodul mitropolitan nu au putut să rezolve problema respectivă.

Sinod – sin + odos = impreună pe aceeaşi cale. Sinodul este colegiul episcopilor reuniţi pentru a manifesta autoritatea bisericească şi a găsi soluţiile necesare pentru ca Tatăl, Fiul Si Duhul Sfânt, Treimea Sfântă să fie slăvită în bunăînţelegere.